Chemare

Speranta a murit
sub propria-i povara
Nu m-am mai regasit
eu cea de-odinioara

Am ramas la rascruce
cu mana-ntinsa-n zare
Privirea mi-e de sticla
Doar sufletul ma doare

astept din inertie
si simt in palme vantul

Aud de-acum prea bine
cum ma cheama pamantul

Patima

te vreau, furtuna,
cum nu te-am mai vrut demult
te vreau sa-mi arzi pupila
de dorinta
te vreau sa joci
te vreau sa canti
sa-mi rascolesti cu patima fiinta

si-nfricosata de-ai sa ma gasesti
sa nu te sperii
si sa ai rabdare
caci ploaia sironda peste stanci
mi-e seva si mi-e dulce alinare

(imagine : Eugen Voinescu – Capul Caliacra pe furtuna)

Sfarsit

cioc-cioc – tacere

mecanic
bat in lemnul
sufletului meu

lemn mort
ce nu cunoaste
radacina

nici cari
nici viermi
nu ii mai dau tarcoale

rasuna golul
ca o bocitoare

ingana toate ploile
scurgandu-se prin el

tu, suflet
de ai putrezi odata
sa-mi creasca iarasi frunze…

pustiu

miros de aripi arse
in smoala inertiei

inca iti ingan
spasmodic
numele

sunt mai batrana
cu o mie de veacuri

prin riduri
imi curg taceri
in rauri de lacrimi negre

in intunericul rece
imi torc nelinistea

pe nesimtite
pietre negre au zidit
pereti de nepatruns
intre noi

zmeu,
a apus soarele
e ger,
mi-a inghetat sufletul…

rasini

in palma mea
se stinge in tacere
inca un vis

ca un cearsaf insomniac
tacerea-si plange rasina
peste privire

de cand tot astept,
pe nesimtite,
mi-a picurat rasina in suflet

am impietrit

ne-aluneca timpul
printre degetele
intinse a ruga

gol

Mi-e dor de spatii largi, mi-e dor de prieteni, mi-e dor de necunoscutul privit cu optimism….

O buna prietena mi-a dat linkul asta :

http://www.youtube.com/watch?v=ouANEo2w0Pg&feature=fvwrel

ma face sa ma intreb ce rost are…

TVR

Un reportaj interesant al TVR despre tunelurile de sub Bucuresti, plus un pic de istorie “altfel” :

http://www.tvr.ro/articol.php?id=96287&c=6754

rataciri

zmeu,
rasarisera stelele…
hipnotizata priveam
cum iti licarea sufletul
in fiecare dintre ele

zmeu, mi-a asfintit inima
in marea mainilor tale
e-atat de liniste
incat
iti aud zambetul
cand presar stele
in causul palmelor tale

umbre

de cand mi-esti departe
zmeul meu liber
umblu fara umbra in lume

cand teii-si tulbura somnul
si ning peste dealuri
cand noaptea lin curge
sau zi se coboara
odata cu greierii,
vrabiile,
soarele
sau ploaia
sa poti sa-mi simti
alintandu-te
mana prin plete

iti las tie umbra
de veghe sa-ti fie
sa te ispiteasca
si sa-si impleteasca
gandul cu-al tau

dar tu
umbra ta
cand mi-o vei da ?

supunere

lumina-mi patrunde prin toti porii
inconstient deschisi
la chemarea ta
iti ingan fiecare bataie din aripi
linistea mea

am ramas fara cuvinte
pana si tacerea ti-am dat-o
fara vreo lupta

raman numai aceleasi stele
la care inchizand ochii
zambim amandoi

ma predau